#fiisolidar
În vremuri dificile, solidaritatea între oamenii dintr-o comunitate contribuie decisiv la sprijinirea celor din categoriile vulnerabile. Instituția Prefectului – Județul Mureș și Crucea Roșie Română – Filiala Mureș își unesc forțele în cadrul campaniei “Fii solidar”. Obiectivul principal este crearea unui grup puternic de voluntari gata să sprijine eforturile autorităților în gestionarea situației “Coronavirus”.
“Instituția Prefectului -Județul Mureș a primit, în ultimele zile, un număr impresionant de apeluri și mesaje, prin care companii private, ONG-uri și persoane fizice își oferă sprijinul voluntar în desfăşurarea activităţilor privind gestionarea situației create de Covid-19. În acest moment, la nivelul județului Mureș, situația este gestionată în parametri normali de instituțiile statului, însă un grup puternic de voluntari ne va ajuta să fim mai pregătiți atunci când situația o va cere.” a spus Mara Togănel, prefectul județului Mureș.
Pentru a veni în întâmpinarea propunerilor primite, Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a decis formarea Grupului de Voluntariat, în parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Mureș.
“Mandatul Crucii Roșii Române, în pandemia ce ne-a lovit, este de a asista persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare, cu produse alimentare de bază și produse de igienă, conform normelor și standardelor organizației în situații de urgență. Toți cei care doresc să își manifeste solidaritatea, o pot face donând în contul RO 89 RNCB 0193 0159 7034 0001, deschis la BCR Central Tîrgu Mureș.” a afirmat Magda Bercea, director Crucea Roșie Română – Filiala Mureș.
Instituția Prefectului – Județul Mureș și Crucea Roșie Română – Filiala Mureș invită grupuri, ONG-uri și persoane fizice să se înscrie în baza de date a proiectului “Fii Solidar”. Modalitatea de înscriere în baza de date este trimiterea unui email care să cuprindă intenția de înscriere la adresa de email mures@crucearosie.ro.
#fiisolidar
Situatie oficială COVID -19, județul Mureș, 18 martie 2020.
Până astăzi, 18 martie, în județul Mureș au fost confirmate 4 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, la data de 18 martie, ora 11.00, se înregistrează 498 cazuri de persoane autoizolate la domiciliu, 41 de persoane aflate în spațiile de carantină și 18 persoane pentru care testările au avut rezultat negativ. La Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș sunt internate 10 persoane cu suspiciune de infecție cu Coronavirus și există un număr total de 53 de probe aflate în lucru.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, până în prezent, au fost înregistrate 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352, alin.1 Cod Penal.
Ieri, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș a aterizat cursa de la Budapesta. Din numărul total de 49 de pasageri, 16 au intrat în autoizolare la domiciliu.
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numărul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064 (în intervalul orar 8-20).
De asemenea, numărul este destinat și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș
Sportiv sighișorean de talie mondială sprijină zilele acestea persoanele izolate și în nevoi din Spania.
Sportivul, sighișorean la origini, Claudiu Mihailă, nominalizat între primii 5 sportivi din lume la arte marțiale, se implică zilele acestea în acțiuni de întrajutorarea a semenilor din Spania.
Alerta de stat instituită în Spania datorită numeroaselor cazuri de infectare cu coronavirus a dus la obligativitatea izolării. Această măsură îi afectează în special pe cei în vârstă, mulți dintre ei fără rude în zonă și care nu reușesc să iasă din locuințe pentru a-și cumpăra medicamentele și a se aproviziona cu alimentele de bază.
O face însă, pentru aceștia, sighișoreanul nostru, Claudiu Mihăilă, acesta făcându-și public numărul de telefon în rețelele de socializare, pentru a putea fi contactat de toți cei care nu pot să iasă din locuințe.
Sighișoreanul nu doar le cumpără medicamente și alimente spaniolilor, dar la nevoie îi ajută să ajungă la spital și le dezvăluie unele exerciții de creștere a rezistenței sistemului imunitar pentru a trece mai ușor peste această perioadă.
Inițiativei sighișoreanului i s-au alăturat și alți reprezentanți ai comunității spaniole, după cum ne-a declarat acesta.
Sighișoreanul Claudiu Mihăilă a emigrat în Spania în orașul Tomelloso (provincia Ciudad Real) de peste 17 ani și datorită unor probleme de sănătate și-a schimbat stilul alimentar și a început să practice acest sport.
În timp problemele de sănătate s-au vindecat iar sighișoreanul a obtinut multe premii la competiții naționale si internaționale.
Târgu Mureșul va deveni centru abilitat în vederea stabilirii diagnosticului infecției cu noul coronavirus SARS-COV-2.
A fost transmisă situatia oficială COVID -19 la nivelul județului Mureș
Potrivit comunicatului transmis de Cancelaria Prefectului, Instituția Prefectului – Județul Mureș Până astăzi, 17 martie, în județul Mureș au fost confirmate 4 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, la data de 17 martie, ora 11.00, se înregistrează 307 cazuri de persoane autoizolate la domiciliu, 42 de persoane aflate în spațiile de carantină și 18 persoane pentru care testările au avut rezultat negativ. De la INSP au mai fost transmise 14 rezultate negative: este vorba despre 2 pacienți internați (fetiţa de 2 ani şi bărbatul de 57 de ani, contact indirect al cazului nr. 2, care s-a prezentat la Secţia Boli Infecţioase în data de 12.03), 7 contacți apropiați ai cazului nr. 2 din Mureș și alte 5 persoane carantinate.
Cazul #3 de infecție confirmată în Mureș este un bărbat de 21 de ani, din Iernut. Acesta se afla în autoizolare la domiciliu din data de 13.03.2020, fiind contact direct al cazului nr. 2 (șoferul de tir din Iernut). Tânărul a fost transportat la Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș. Cazul #4 de infecție cu Coronavirus în Mureș este un bărbat de 28 de ani, din Nazna, aflat în spațiile de carantină, care în perioada ianuarie-martie 2020 a lucrat în Italia. A intrat în România în data de 10.03.2020, într-un autoturism împreună cu alte 3 persoane, și ele carantinate. În prezent este asimptomatic și a fost transferat la Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș. De asemenea, a fost demarată ancheta epidemiologică de către DSP Mureș.
La Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș sunt internate 8 persoane cu suspiciune de infecție cu Coronavirus și există un număr total de 33 de probe aflate în lucru (probe persoane carantinate și persoane internate).
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, până în prezent, au fost înregistrate 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352, alin.1 Cod Penal. Totodată, nu au fost înregistrate alte sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de autoizolare sau carantină.
Ieri, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș a aterizat cursa de la Budapesta. Din numărul total de 40 de pasageri, 10 au intrat în autoizolare la domiciliu.
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numărul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064 (în intervalul orar 8-20).
De asemenea, numărul este destinat și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.
Atenție la sursele de unde vă informați! Sunt deschise mai multe dosare penale pentru comunicarea de informații false privind coronavirusul
Pe măsură ce Coronavirus (COVID-19) continuă să se răspândească în întreaga lume, utilizatorii devin din ce în ce mai dezorientați de toate informațiile false care sunt distribuite într-un ritm foarte rapid.
“Nu crede tot ce primești pe facebook sau whatsapp” – este mesajul prin care autoritățile române fac apel la populație să selecteze cu atenție sursele din care se informează despre noul coronavirus. Și avertizează că răspândirea de informații false și zădărnicirea combaterii bolilor se pedepsesc cu închisoare.
Măsuri pentru limitarea efectelor răspândirii Coronavirus (COVID-19) în municipiul Sighișoara
Igienizare și dezinfectare a domeniului public.
În contextul evoluției răspândirii virusului COVID-19, Municipiul Sighișoara prin operatorii de salubrizare și de utilități publice, derulează o acțiune de igienizare și dezinfectare a domeniului public, în municipiul Sighișoara.
Astfel, vor fi dezinfectate străzile, aleile pietonale, mobilierul stradal, parcurile de joacă, stațiile de autobuz, platformele subterane de colectare a deseurilor, cosurile de gunoi si alte spații publice frecventate de cetățeni. Se vor utiliza substanțe pe bază de hipoclorit de sodiu, soluție 12,5% clor activ, acest dezinfectant fiind foarte eficient în combaterea virusurilor și bacteriilor.
Informăm locuitorii orașului că în aceste zile se va resimți în aer un miros de clor. Pe această cale apelăm la responsabilitatea locuitorilor prin respectarea indicațiilor comunicate din surse oficiale cu privire la prevenirea răspândirii virusului COVID-19, se arată în comunicatul semnat de municipalitate.
Noi date oficiale din județul Mureș privind COVID 19
Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Mureș, până astăzi, 16 martie, în județul Mureș au fost confirmate 2 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, la data de 16 martie, ora 11.00, se înregistrează 297 cazuri de persoane autoizolate la domiciliu, 43 de persoane aflate în spațiile de carantină și 4 persoane pentru care testările au avut rezultat negativ. La Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș sunt internate 6 persoane cu suspiciune de infecție cu Coronavirus și există un număr total de 49 de probe aflate în lucru (probe persoane carantinate și persoane internate). În continuare, sunt așteptate rezultatele pentru probele recoltate în cursul săptămânii trecute.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, până în prezent, au fost înregistrate 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352, alin.1 Cod Penal. Totodată, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de autoizolare sau carantină și nu există sancțiuni aplicate de DSP Mureș pe acest segment.
Totodată, conducerea Direcției de Sănătate Publică a județului Mureș a luat legătura cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș pentru a verifica disponibilitatea tehnică a efectuării testelor de determinare a infecției cu Coronavirus Covid-19. La această dată, DSVSA Mureș nu are un aparat de determinare Real-Time PCR, care să poată fi utilizat pentru testele din județul Mureș.
Ieri, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș a aterizat cursa de la Memmingen. Un număr de 57 pasageri au completat chestionarele și au intrat în autoizolare la domiciliu.
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numărul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000. De asemenea, numărul este destinat și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.
Cort de triaj amplasat in curtea Spitalului Sighisoara.
De vineri, 13 martie, la intrare in Spitalul Sighisoara se efectueaza triaj in corturi special amenajate in acest sens, iar la Pediatrie triajul se realizeaza la poarta. „Fiecare pacient va trece prin acest filtru, chiar si cei care vor fi transportati cu autoturism propriu la CPU. Accesul autoturismelor straine este strict interzis.” a declarat managerul Spitalului Municipal Sighisoara dr Tanaszi Sarolta.
La punctul de triaj se va masura temperatura, se vor pune intrebari specifice infectiei cu coronavirus si se va semna o declaratie pe propria raspundere. De retinut ca declaratia falsa se pedepseste conform legii, a declarat managerul spitalului.
„Facem apel la pacienti sa se prezinte in unitatea sanitara doar daca este neaparat necesar, sa se pastreze distanta de macar 1 metru intre persoane, sa se poarte masca in incinta unitatii si sa respecte orice recomandare din partea personalului medical. In cadrul ambulatoriului de specialitate si laborator accesul se permite pe baza de bilet de trimitere sau alte situatii urgente, fara insotitori, daca pacientul se poate deplasa singur. Rezultatele analizelor de laborator se vor ridica de la poarta intre orele 14-15. Informatii de orice fel se pot obtine la telefon. Rugam pacientii sa trateze situatia cu responsabilitate” a mai adaugat dr Tanaszi Sarolta
Un transport agabaritic tranzitează județul Mureș. Va trece si prin Sighisoara
Transportul agabaritic a intrat in Romania pe ruta Nădlac 2 PTF (Judeţul Arad) si va iesi prin Brăila , transportul fiind programat pentru perioada 12– 20 martie, acesta urmand sa treaca si prin Sighisoara
Vehiculul transportă o structură metalică.
Lăţimea maximă a vehiculului este 5,15 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic. Menţionăm ca în conformitate OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliţia rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri. Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.
Soferii pot afla informaţii suplimentare privind acest transport de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau de pe prima pagina a cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale.