Regis Labeaume, președinte al Organizației Orașelor Patrimoniu Mondial, a transmis Municipiului Sighișoara o scrisoare prin care își exprima bucuria că Sighișoara, inclusă în Lista Patrimoniului Modial în anul 1999, se numără printre membrii de onoare ai organizației.

Sighișoarei i-a fost acordat și Certificatul de membru de onoare  pentru anul 2018.