Ministerul Transporturilor  va realiza exproprieri pentru modernizarea liniei de cale ferată Braşov-Sighişoara. Modernizarea tronsonului feroviar de pe coridorul european Rin-Dunăre se desfăşoară cu fonduri europene, iar la finalizarea lucrărilor, trenurile de călători vor putea circula cu o viteză de până la 160 de kilometri pe oră.

Un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor prevede exproprieri pentru calea ferată Brașov – Sighișoara în valoare de peste 9,5 milioane de lei.

Este vorba  de imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, de interes naţional „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighișoara, subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara.

Imobilele respective sunt situate pe raza localităților Braşov, Bod, Feldioara, Măieruş, Apaţa şi Caţa din judeţul Braşov, Saschiz, Vânători, Albeşti şi Sighişoara (judeţul Mureş) şi Belin, judeţul Covasna.

Tronsonul de cale ferată Brașov – Simeria este parte componentă a reţelelor AGC (Acordul european privind marile linii internaţionale de cale ferată), AGTC (Acordul european privind marile linii de transport combinat şi instalaţii conexe) și TER (Proiectul privind realizarea căii ferate transeuropene) și face parte din rețeaua feroviară TEN-T Core. Traseul conectează partea de vest cu partea de est a României, respectiv graniţa româno-ungară cu portul Constanţa și aparține Coridorului Rin – Dunăre (Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Braşov – Bucureşti – Constanţa) care traversează România și are o lungime de 880,2 km, fiind cel mai folosit din reţeaua CFR SA, atât pentru traficul  naţional de călători şi de marfă, cât şi pentru cel internaţional.

Până în prezent cea mai mare parte a lucrărilor s-a executat pe terenuri proprietate publică a statului.

Sunt vizate de acest proiect de hotărâre privind exproprieri pentru calea ferată Brașov – Sighișoara 1.611 imobile proprietate privată, din care 1.470 imobile terenuri în suprafaţă totală de 1.314.921,00 mp, 28 imobile construcţii în suprafaţă de  4.715,00 mp şi 113 imobile împrejmuire în lungime de 4.304,75 m