Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”  a organizat ieri cu începere de la ora 17.00 un eveniment cultural ce a inclus lansarea  cărții „Să mă ierți Primăvară”  scrisă de poetul Nicolae Bălțescu din Chișinău.

Printre invitați s-a numărat Claudia Partole – scriitor  din Chișinău, cea care a prefațat cartea scriitorului Nicolae Bălțescu,  și Mihail Gagea- artist plastic  din Sibiu  care a  prezentat o expoziție de icoane. Anda Voican și Traian Comșa au susținut un recital pe versurile poetului Grigore Vieru.