110.000 de români au petrecut Paştele la pensiuni şi hoteluri din ţară

By / 30th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Aceștia au cheltuit mai mult de 7 milioane de euro pe servicii turistice, potrivit datelor publicate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Cele mai căutate destinaţii au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Transilvania, Bucovina şi Maramureş, turiştii români preferând pensiunile rurale, chiar dacă un număr mic au preferat city break-urile în ţară şi străinătate sau litoralul.

În staţiunile montane, tariful mediu pentru vacanţa de Paşte de anul acesta a fost de 540 de lei de persoană pentru o vacanţă de trei nopţi.

De asemenea, în staţiunile balneoclimatice au fost vândute 20.000 de locuri.

Pe litoral s-au vândut doar 900 de locuri, alte 400 de locuri s-au vândut în Delta Dunării.

Si in Sighisoara unitatiile de cazare au fost pline de sarbatorile pascale si multi turisti si-au prelungit sederea in Sighisoara si pentru 1 mai.

Mici vor ‘sfârâi’ pe gratare de 1 Mai

By / 30th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

30 de milioane de mici vor ‘sfârâi’ pe gratare în minivacanţa de 1 Mai

Românii vor pune pe grătare, în minivacanţa de 1 Mai, în jur de 30 de milioane de mici, o cantitate similară cu ceea ce au consumat şi anul trecut.

Preferaţii consumatorilor români sunt în continuare micii făcuţi dintr-un amestec de carne de porc şi vită, transmite Asociaţia Română a Cărnii.

Preţurile nu se vor modifica semnificativ faţă de anul trecut, pentru că fiecare companie şi-a evaluat costurile cu mult timp înainte’, potrivit reprezentanților ARC.

Potrivit datelor statistice, în România, anual, se consumă între 20.000 şi 25.000 de tone de mici.

Raportat la populaţia activă, reiese că un român mănâncă, în medie, 40 de mici/an, dar într-o singură zi, cum este cea de 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă.

Olimpiadei Naţionale de Geografie la Târgu Mureş

By / 30th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments
Astazi a avut loc deschiderea Olimpiadei Naţionale de Geografie la Târgu Mureş.
Olimpicii nationali vor face o vizita si la Sighisoara.
Județul Mureș va găzdui, Olimpiada Națională de Geografie, la care participa aproximativ 350 de elevi de clasele VIII-XII, 43 de profesori însoțitori, precum și circa 50 de membri ai comisiei naționale de evaluare.
Pe lângă probe, elevilor olimpici le vor fi oferite un mic spectacol artistic o piesă de teatru, precum și excursii didactice, vizitarea centrului istoric din Târgu Mureș și a cetatii Sighișoara.
La deschiderea oficiala din aceasta dimineata de la Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș a participat si Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu.

Ieri a fost mare hora in sat la Cris

By / 30th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Conform traditiei, ieri in cea de-a doua zi de Pasti, locutorii din zona au fost chemati sa retraiasca vechile traditii la Cris unde dupa orele amiezii a fost intinsa hora satului.

Potrivit organizatorilor, in vremurile de altădată, în zilele de sărbătoare, fete şi ficiori, tinerii cu nevestele lor,  toată suflarea obştii, se adunau, cu mic, cu mare, la hora satului. Tocmai de aceea, fostul preot paroh al Parohiei Ortodoxe din Criş, comuna Daneş,  părintele Marius Moldovan, a considerat că este necesară şi binevenită ideea de a „reinventa”, „Hora în sat”, organizând prima ediţie, în anul 2014, a doua zi de Paşti, pe 21 Aprilie, cu ocazia Hramului Bisericii din Criş. De atunci evenimentul se organizeaza in fiecare an. Ieri si sighisorenii au raspuns prezent la programul organizat in Cris, s-au prins in hora si s-au bucurat de concertele pregatite de organizatori.

Semnificatii deosebite de Pasti.

By / 27th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos,

Pastele, sarbatoarea invierii Domnului, simbolizeaza felul in care omenirea biruieste suferinta. Strans legate de aceasta semnificatie sunt o serie de lucruri traditionale pe care oamenii le fac spun ei  pentru a le merge bine tot anul.

Asadar, in Duminica de Paste, Duminica Invierii, se spune ca oamenii este bine sa poarte haine noi sau proaspat spalate. Acestea simbolizeaza o “curatare” atat trupeasca cat si sufleteasca. Acest obicei este strans legat in Romania si de venirea primaverii, hainele curate sau noi reprezentand faptul ca omul este in armonie cu natura care se improspateaza si revine la viata.

Trecand peste aceste aspect Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind,  care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi cum spunea părintele Arsenie Boca.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor.

S-a semnat contractul pentru Podul peste râul Târnava Mare

By / 27th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

A fost semnat contractul de servicii pentru realizarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții ”Pod peste râul Târnava Mare  in  Municipiul Sighișoara”

Municipiul Sighișoara a semnat contractul de servicii pentru realizarea proiectului tehnic, detaliilor de execuție, documentațiilor tehnice necesare în vederea obținerii avizelor, acordurilor, autorizațiilor și asistența tehnică din partea proiectantului pentru realizarea obiectivului de investiții ”Pod peste râul Târnava Mare – Municipiul Sighișoara”, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin PNDL II, în baza contractului de finanțare nr. 12.205/02.05.2018.

Proiectului tehnic va fi realizat de S.C. Aquacom Proiect S.A., iar valoarea contractului de servicii este de 60.281,31 lei, T.V.A. inclus.

Podul peste râul Târnava Mare  va lega două cartiere importante din Sighișoara.

Este vorba de cel mai mare cartier din oraș, Târnava 2, cunoscut drept cartierul Bărăgan, ce va fi legat de cartierul Viilor.

În momentul de față nu există ieșire din cartier decât peste  sau pe sub calea ferată

                                                                   

Pastele in Centrul Social Sighisoara

By / 25th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Lumina si mangaiere in Centrele Sociale din Sighisoara

Cu ocazia sfintelor Sărbători de Paşte  beneficiarii de la Centrul Creştin Social de Zi din Municipiul Sighişoara  vor primi daruri constând în ouă roşii si produse alimentare.

Aproximativ 120 de beneficiari ai Centrulul Social Medical de Zi se vor bucura de pachete cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, unii dintre aceştia vor prelua aceste pachete, iar celor netransportabili pachetele le-au fost duse la domiciliu.

Membrii din centru vor beneficia de o masă festivă care va conţine traditionalul miel si cozonaci.

Potrivit parintelui protopop al Bisericii Ortodoxe Sighisoara Dan Ovidiu Centrul Crestin Social medical de zi Sighisoara ofera de 15 ani hrana zilnica si ingrijire la peste 120 de persoane si fiecare sarbatoare  se doreste a fi marcata in tiparele datinei crestine la aceasta institutie.

Astfel vârstnicii sighişoreni întâmpină Marele Praznic prin organizarea unor evenimente de suflet: Târgul de Florii, Concert de colinde pascale, concurs de încondeiere a ouălor, etc.” a declarat parintele  Ovidiu Dan.

Si la Centrul de Asistenta si Ingrijire Sighisoara,  cunoscut drept Caminul de Batrani,  cele 43 de persoane aflate in grija vor avea parte zilele viitoare de mese festive, daruri de sarbatori si le vor fi impartite si Sfintele Pasti, potrivit directorului Centrului Florin Avram.

Lansare de carte in Sighisoara

By / 24th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

O carte foarte apreciata ar putea avea lansarea si la Sighisoara la o noua reeditare.

„De partea bună a ierbii” este ultimul volum  scris si lansat de Răsvan Popescu.

Cu o poveste ce te indeamna spre intoarcerea la valori, la reflexii interioare cartea si-a epuizat tirajul dar autorul spera sa reuseasca sa obtina un nou tiraj iar volumele sa aiba lansari in mai multe localitati din tara inclusiv in zona noastra.

Povestea volumului „De partea bună a ierbii” a fost prezentata de autorul cartii Rasvan Popescu.

Răsvan Popescu: „Până la urmă fiecare are un trecut, dincolo de o casă, mai ales dacă a apucat să trăiască destul, cum e cazul meu, şi o privire retrospectivă asupra acestui trecut merită pusă pe hârtie. Deci e o carte despre vârste ca nişte trepte spre cer. Eroul stă în casă, încearcă s-o vândă, aşteaptă oferte, face cadastru şi toate actele premergătoare unei vânzări şi, încet încet amintirile revin şi-l copleşesc şi până la urmă el rămâne practic prizonier în acea casă. Ideea e că nu poţi să-ţi vinzi copilăria. Nu poţi să-ţi vinzi adolescenţa. Lucrurile astea sunt ale tale, te reprezintă şi n-ai cum să le înstrăinezi.

Ce înseamnă să pui la vânzare casa în care ai copilărit? Înseamnă să pierzi, odată cu înstrăinarea ei, şi parte din amintirile tale. Este ceea ce trăieşte eroul cărţii. Marcat de drame personale, acesta se întoarce împotriva lui Dumnezeu. Îl huleşte, doar ca apoi, la finalul cărţii, tocmai credința să fie cea în jurul căreia gravitează deciziile sale. „

Născut la 31 mai 1962, Răsvan Popescu este scriitor, jurnalist și scenarist. Pană în 2000, când și-a început activitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a lucrat ca jurnalist de presă scrisă și radio BBC, redactor șef la TVR și purtător de cuvânt al Guvernului și apoi al Președinției României.

Răsvan Popescu a absolvit Facultatea de Geologie din București în 1987 și a obținut o diplomă în Jurnalism la Universitatea de Stat din California. Este membru al Uniunii Scriitorilor, autorul volumelor ”Subomul” (1991), “Omul cu cioc și gheare” (1994), “Prea târziu” (1996), ”Purtătorul de cuvânt” (jurnal, 2002), “Femeia visurilor” (2004), “Nişte ciori vopsite-n roşu” (publicistică, 2006), “Oameni care nu contează” (2015) si  “Peştele cu aripi” (2017) si a ultimului volum „De partea bună a ierbii” a cărui reeditare este așteptată.

Sighisoara

By / 24th aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Am avut mai multi turisti anul trecut

În anul 2018, structurile de cazare existente în judeţul Mureş au găzduit 568.482 turişti, (cu 24.003 mai mulţi decât în anul 2017, în creştere cu 4,4%), care au efectuat un număr de 1.056.499 înnoptări (cu 25.508 mai puține decât în anul 2017, respectiv o scădere cu 2,4%).

Durata medie a sejurului a fost de 1,9 înnoptări/turist. După ţara de origine a turiştilor străini, ponderea cea mai mare au avut-o cei din Ungaria, Germania; Italia, Republica Moldova, Polonia și Spania.

Principalele destinaţii turistice din judeţ au fost Târgu Mureş, Sovata și Sighişoara.

Trupa K-boom din Sighisoara campioana mondiala

By / 23rd aprilie, 2019 / Evenimente / No Comments

Dansatorii sighisoreni  pregatiți de profesor Cornel Campian, au participat în acest weekend  la Campionatul Mondial de dans din Barcelona. Prezenti pentru prima data la un campionat mondial, au reusit sa obtina performante extraordinare. La acest campionat mondial au participat numeroase tari, precum  : Belgia, Brazilia, Estonia, Finlanda, Gibraltar,  India, Irlanda, Israel, Italia, Anglia, Mexic, Africa de Sud,  Spania, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Dansatorii sighisoreni au prezentat in cadrul acestui campionat 3 coregrafii si au fost recompensati cu Locul 1 si doua locuri 2. Astfel trupa K-boom a devenit campioana mondiala la prima ei participare. Toate tarile participante la acest prestigios concurs, in special Belgia, Brazilia si Israel, laureate cu premii importante an de an la aceasta competitie, au apreciat evolutia deosebita a tarii noastre. “Publicul prezent in sala a aplaudat indelung coregrafiile prezentate de trupa K-boom, numele tarii noastre facandu-se auzit dupa fiecare reprezentatie.

Aceasta experienta nu ar fi fost posibila fara sprijinul sighisorenilor si pentru suportul acordat si pentru toate gandurile bune trimise, dansatorii multumesc din inima fiecaruia in parte.” a precizat Cornel Campian,  profesorul coordonator al trupei K-boom.

Secțiunea pentru atașamente