Infotouch cu principalele obiective turistice din Mureș. Unul dintre acestea va fi amplasat la Sighisoara!!!
În perioada următoare , în cinci locații din județ vor funcționa cinci Infotouch-uri ce vor furniza o serie de informații turistice despre județ.
Primul va fi amplasat la Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș.
Celelalte Infotouch-uri vor fi amplasate la Palatului Culturii din Târgu-Mureș, la Sighișoara, Reghin și Sovata.
Infotouch-urile vor oferi informații despre 170 de puncte de interes dar și despre trasee turistice ale județului.
Până la sfârșitul anului, 10 Infotouch-uri vor fi amplasate în județ.
Zeci de sighisoreni s-au prezentat de dimineata la acțiunea de donare de sânge!!!
Campania de donare s-a derulat la sediul Protopopiatului Ortodox Sighișoara de pe strada Anton Pann, unde a fost adus Centrul mobil de donare sânge. Cei care au donat azi sânge ne-au declarat că timpul alocat acestei acțiuni este neprețuit în condițiile în care astfel sunt salvate vieți iar alții au precizat că ei sau apropiați ai lor au fost în situația de a avea nevoie de sânge pentru intervenții chirurgicale și fiecare donare a contat
Implicarea sighișorenilor în această campanie de donare a fost apreciată de Marilena Lazăr reprezentant al Centrului de transfuzii sanguine Târgu Mureș, aceasta precizând că în timpul verii numărul donatorilor scade și orice donare este binevenită.
Campania „Donează sânge! Fii erou!” s-a desfășurat în Sighișoara sub deviza ” Sângele este unul din puţinele lucruri care nu se cumpără, nu se vinde, ci se donează!”.
Și echipa Hotelului Double Tree by Hilton s-a implicat în campanie, donând sânge pentru a salva vieți.
Activitati recreative in centrul Sighisoarei
Duminică, 7 iulie suntem asteptati la noi activități recreative în Centrul Sighișoarei!
Municipiul Sighișoara invită sighișorenii, duminică, 7 iulie a.c. începând cu ora 17.00, în centrul municipiului, pe str. 1 Decembrie 1918, să participe la activitățile interactive pregătite de Toboșarul și Garda Cetății.
Aceștia vor anima strada 1 Decembrie 1918 cu o paradă, desene pe asfalt și un traseu cu jaloane la care sighișorenii sunt așteptați să participe, cu mic, cu mare, pe biciclete, triciclete, trotinete, role…
Alarmele vor suna miercurea viitoare
Alarmele vor suna miercurea viitoare
În contextul desfășurării Bacalaureatului și pentru a nu crea disconfort în rândul elevilor și profesorilor, săptămâna aceasta nu au fost verificate sirenele de alarmare publică. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureș este alături de toți cei care parcurg “examenul maturității” și replanifică organizarea exercițiului de alarmare a populației pentru miercurea viitoare. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt dezastrele naturale și calamitățile, care pun în pericol viaţa persoanelor.
Trupa de teatru sighisoreana premiată la un festival de teatru in Arad.
Trupa de teatru Dreamers de la Clubul Copiilor Sighisoara a participat la Festivalul National de teatru Teatrix ce s-a desfasurat zilele acestea la Arad. Spectacolele au fost prezentate de catre elevii sighișoreni in Castelul Macea.
Actorii sighisoreni au prezentat in acest concurs spectacolul Intre Zenit si Nadir in regia lui Mihai Marcel Soneriu. Odata intorsi acasa actorii sighisoreni vor incepe pregatirile pentru Festivalul concurs-naţional de teatru medieval pentru elevi ce se va desfasura in perioada 15-18 iulie in orasul nostru.
Un cor sighisorean ne reprezinta zilele acestea peste hotare.
Corul Vox Animi Sighisoara participă zilele acestea la Festivalul Internațional de Folclor Cesenatico in Italia.
Numele Sighisoarei dar si drapelul României au fost aduse pe scena Festivalului din Italia.
Corul sighisorean s-a bucurat dealungul timpului de succes si aprecieri la festivaluri în țară și peste hotare.
Corul „VOX ANIMI” (Vocea Sufletului), îşi are originea în corul Catedralei Ortodoxe din Sighişoara, ce a fost înfiinţat în anul 1937. Este un cor mixt de amatori, membrii corului sunt de diferite profesii: ingineri, profesori medici, jurişti, pensionari, toţi uniţi de pasiunea comună – cântatul coral.
În anul 2003 corul a dobândit personalitate juridică, devenind Asociaţia corală „Vox Amini”.
Corul a participat la diferite manifestări culturale (turnee, concerte şi festivaluri) din România, Germania, Cehia, Grecia, Republica Moldova, Macedonia, Polonia, Croatia, Austria, etc.
Repertoriul corului cuprinde piese corale a càpella din muzica religioasă, prelucrări folclorice româneşti şi internaţionale.
Regulament pentru comerciantii care vor să vândă produse la ediția de anul acesta a Festivalului „Sighişoara Medievală.
Comercianții care doresc să desfășoare activitate comercială pe perioada Festivalului Sighișoara Medievală 2019 se pot prezenta începând cu data de 25 iulie de la ora 12.00, la sediul Municipiului, str. Muzeului nr. 7, la camera 15, pentru încheierea contractelor de închiriere a unei suprafețe de teren și obținerea autorizației de funcționare.
Plata pentru încheierea contractului de inchiriere a terenului pentru perioada festivalului se face la casieriile Municipiului Sighișoara care vor avea program special de lucru cu publicul in zilele acelea, mai precis:
Joi, 25 iulie 2019: 12.00 – 20.00
Vineri, 26 iulie 2019: 09.00 – 20.00
Sâmbătă, 27 iulie 2019: 09.00 – 15.00.
Taxele de autorizare sunt cuprinse între 200 lei, pentru o suprafață de până la 500 mp. Inclusiv și 5500 lei, pentru o suprafață mai mare de 1000 mp.
Pentru desfășurarea activităților comerciale pentru domeniul alimentație publică, se vor emite autorizații de funcționare pentru care s-a stabilit taxa de 200 lei/contract.
Toţi comercianţii vor prezenta documentele în baza cărora sunt autorizaţi să desfăşoare activitatea comercială respectivă (autorizaţie de persoană fizică, asociaţie familială, certificat de înmatriculare, cod fiscal).
Autorizaţia de funcţionare pe perioada Festivalului “Sighișoara Medievală” 2019 se va elibera numai în baza contractului de închiriere a suprafeței de teren și este valabilă doar pe lotul atribuit prin contract, în condiţiile stabilite la încheierea acestuia.
Montarea și/sau amenajarea standurilor se va face începând cu data de 25.07.2019, ora 12.00 și doar după achitarea taxei de închiriere a terenului.
Demontarea standurilor/eliberarea suprafeței de teren închiriată se va face doar după închiderea oficială a festivalului.
În perioada 26 – 27 iulie 2019, în perimetrul de desfășurare a festivalului, activitatea de comerț se va desfășura între orele 10.00 și 24.00, iar în data de 28 iulie 2019, între orele 10.00 și 23.00.
Artiștii plastici sighișoreni, elevii și studenții (cu carnetul de elev/student vizat la zi) sunt scutiți de la plata taxelor de închiriere/autorizare.
Începe montarea sistemului de supraveghere video al Sighisoarei
Luna aceasta încep lucrările la obiectivul de investiții “Reabilitare și extindere sistem de supraveghere video în Municipiul Sighișoara”
În urma eliberării Autorizației de construire din data de 07.06.2019, a fost predat amplasamentul pentru executarea lucrărilor. Termenul de finalizare este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Vor fi amplasate pe raza municipiului Sighișoara un număr de 55 de camere video care vor supraveghea intrările și ieșirile din oraș, centrul și cartierele municipiului Sighișoara, intersecțiile principale și Cetatea Medievală.
Obiectivul investiției este reabilitarea și extinderea sistemului stradal de supraveghere video prin realizarea unei rețele de transmisie date, a unui sistem de captare imagini și a unui sistem dispecerat de prelucrare și stocare date.
Expoziție de icoane și artă laică
Zilele acestea este deschisă în Sighișoara, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică( Sala Sander) expoziția de
ICOANE ȘI ARTĂ LAICĂ a artistului plastic sibian, MIHAIL GAGEA. Pictate pe sticlă sau pe lemn, icoanele pot fi admirate între orele 9-17, până în data de 15 iulie. Intrarea la expozitie este gratuită.

A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de restaurare a Cetăţii de Refugiu din Saschiz
A oferit detalii despre lucrări și despre proiectul de restaurare primarului comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită:
“Cetatea de refugiu va fi restaurată printr-un program de finanțare a Programului Operațional Regional Axa 5.1. A fost dat ordinul de începere a lucrărilor iar termenul de finalizare a acestora va fi în octombrie 2021, cu o valoare totala de 7,8 milioane de lei. Sperăm ca lucrările de restaurare să fie în final bine realizate și date ca model de bună practică, pentru că știm, sunt foarte multe intervenții făcute nedorit la foarte multe monumente istorice. Pentru comunitatea noastră este de o importanță deosebită întrucât e un punct deosebit de atracție și sperăm că va sprijini la dezvoltarea economică a comunei. “
Prin restaurarea obiectivului se doreşte redarea circuitului turistic a acestui edificiu, cunoscut şi ca Cetatea Ţărănească, un monument istoric amplasat în situl rural Saschiz, care se află în patrimoniul UNESCO.
Contractul de finanţare pentru proiectul „Restaurarea cetăţii de refugiu secolul XIV din Saschiz” a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de Management, şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de organism intermediar.
Prin acest proiect, Primăria Saschiz urmăreşte, conform reprezentanţilor acesteia, restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor sale istorice şi artistice, realizarea şi distribuirea de materiale de informare şi publicitate pentru a evidenţia valorile reprezentate de clădire, realizarea unor activităţi de marketing şi de promovare turistică a obiectivului de patrimoniu şi digitizarea acestuia.




