Expozitia „Sighisoara mea”
Ai poze cu Sighisoara?
Poti participa cu ele in expozitia „Sighișoara mea”.
Fotografi profesionisti si amatori, din Sighisoara si nu numai, sunt asteptati zilele acestea sa se inscrie pentru a participa la expozitia „Sighișoara mea”.
Expozitia va fi deschisa in perioada 18-20 mai , la Galeria de Artă Contemporană – Turnul Fierarilor din Cetatea Sighişoara si aceasta este inclusă în programul manifestărilor cultural-educative dedicate Zilelor Sighișoarei 2018, organizate de Municipiul Sighișoara.
Iubitorii de artă fotografică, profesioniști sau amatori, sunt așteptați până la data de 11 mai , cu maxim 5 fotografii format A4, la sediul Municipiului Sighișoara, Piața Muzeului, nr. 7, camera 25. De fotografiile acestora ne vom bucura cu totii in cadrul Zilelor Sighisoarei.
Intalniri la Hundorf
Sunt in derulare pregatirile pentru manifestarea “Întâlniri la Hundorf”, in Viisoara, in apropiere de Sighisoara
Duminică, 27 mai 2018, începând cu ora 17.00, la Viisoara, langa Dumbraveni se va desfășura cea de-a III-a ediție a evenimentului “Întâlniri la Hundorf”, organizat de Asociația “Acasă la Hundorf” împreună cu Primăria Viișoara.
Vor susține programe artistice Grupul folcloric “Doina Hundorfului”, Ansamblul folcloric ”Târnava Mare” Țopa, Ansamblul folcloric “Târnava” Vânători, Ansamblul folcloric “Cununa Moșna” al Școlii Gimnaziale “St. L. Roth” Moșna, formația de dansuri a Asociației Folclorice “Țara cântecelor mele” Daneș, Grupul vocal “Pe ulița satului” Boian, Grupul folcloric din Valea Viilor, Ansamblul folcloric “Doina Dârlosului”, Ansamblul “Străjerii din Dolheștii Mici, Fălticeni” și Ina Todoran.
Campion in Sighisoara
Surpriza pentru Sighisoara.
Avem un campion la Campionatul Balcanic din Serbia
Este vorba despre sportivul Rares Miklos, atlet la Club Atletic Municipal Sighisoara, care a obtinut locul l la individual la Campionatul Balcanic de alergare montana Vrnjacka Banya din Serbia
Antrenorul sportivului sighisorean, profesor Avram Ioan a declarat : “Rezultatul a reprezentat o surpriza mare si pentru mine si aceasta in conditiile in care Rares era mai mic cu cel putin trei ani fata de ceilalti concurenti”.
Sportivul sighisorean a fost pregatit pana in clasa a VIII-a de catre profesor Doina Avram.
Rares Miklos a concurat si cu Lotul Romaniei la Campionatul Balcanic de alergare montana Vrnjacka Banya din Serbia , lotul tarii noastre obtinand locul I la echip
Intalniri la Hundorf
Întâlniri la Hundorf, in apropiere de Sighisoara
Duminică, 27 mai 2018, începând cu ora 17.00, la Viișoara se va desfășora cea de-a III-a ediție a evenimentului “Întâlniri la Hundorf”, organizat de Asociația “Acasă la Hundorf” împreună cu Primăria Viișoara.
Vor susține programe artistice Grupul folcloric “Doina Hundorfului”, Ansamblul folcloric ”Târnava Mare” Țopa, Ansamblul folcloric “Târnava” Vânători, Ansamblul folcloric “Cununa Moșna” al Școlii Gimnaziale “St. L. Roth” Moșna, formația de dansuri a Asociației Folclorice “Țara cântecelor mele” Daneș, Grupul vocal “Pe ulița satului” Boian, Grupul folcloric din Valea Viilor, Ansamblul folcloric “Doina Dârlosului”, Ansamblul “Străjerii din Dolheștii Mici, Fălticeni” și Ina Todoran. 
Muzeului de Istorie Sighisoara
Cateva mii de turisti au trecut pragul Muzeului de Istorie Sighisoara in minivacanta de 1 mai
Potrivit directorului Muzeului de Istorie Sighisoara, Nicolae Tescula in zilele libere de 1 mai, la Turnul cu Ceas, care gazduieste Muzeul de istorie s-au vandut 3600 de bilete. Majoritatea vizitatorilor au fost cetățeni români, în general familii, dar au venit și grupuri organizate de turiști străini.
Aceștia au plătit 15 lei pentru un bilet de adulti, 4 lei pentru elevi sau studenti.
Turnul cu Ceas, cel mai vizitat obiectiv turistic din Sighisoara, ascunde multe mistere.
Construit initial pentru a proteja cetatea, Turnul cu Ceas a fost, pe rand, sediul primariei, al trezoreriei, iar dupa anul 1556 a gazduit si judecatoria.
La sfarsitul lunii vom avea Zilele Culturii Germane la Sighisoara.
Programul manifestării cuprinde expuneri și discuții, muzică, dans.
Vineri, 25 Mai
14:30 Primirea invitatilor de onoare (Sediul FDG Sighisoara)
16:00 Deschiderea festiva cu participarea grupului de copii “Burgspatzen” conduse de inv. M. Szombati, piata Muzeului
17:00 Prelegere inaugurala: “Pozitia sasilor transilvaneni fata de Marea Unire din 1918” Dr. K. Scheerer, Sala Sander. In continuare prezentarea cartii “Ce sunt si ce vor sasii din Ardea?” expunere din anul 1919 cu o prefata de Nicolae Iorga
18:30 Concert cu grupul coral “Salwerfaddem”, Sala Sander
Sambata, 26 Mai
15:00 Prelegere “Institutiile de invatamant ale sasilor transilvaneni in perioada interbelica” Preot H. Klein, Sala Sander
16:30 Program al elevilor: “Monumente vechi-drumuri noi”, sustinut de la clasele a VII-a, Liceul J. Haltrick; L. Baier, Sala Sander
17:00 Proiect la elevilor: filme de scurt-metraj despre infiintarea Forumului German. Prezentarea filmelor va fi facuta de elevi ai Liceului J. Haltrick; A. Rost, G. Czernetzky, Sala Sander
18:00 Soiree la bastionul Cositorarilor
Duminica, 27 Mai
10:00 Slujba religioasa la Biserica Manastirii
14:00 Parada portului si a dansului popular sasesc cu formatiile de dans din Reghin, Sibiu, Sebes si Sighisoara, impreuna cu fanfara Schaesburg, Piata Cetatii
Sarbatoarea Rabarbarului
Vecinătatea Femeilor din Saschiz organizează sambata 5 mai “Sărbătoarea Rabarbărului”, editia a VI-a, la Saschiz.
Evenimentul va avea loc între orele 11.00 si 16. 00 în curtea și în căminul cultural al Bisericii Evanghelice Fortificate din Saschiz și se adresează gospodinelor, fermierilor și micilor producători din Saschiz și din zona Târnava Mare, dar și vizitatorilor dornici să guste și să cumpere preparate locale din rabarbăr și nu numai: gemuri, sucuri, murături, înghețată, compoturi, condimente, ceaiuri, miere.
Marsul placintelor cu rabarbar pe muzica de fanfara, degustari de produse/preparate cu rabarbar, concursuri cu premii, vizita cu ghidaj la Cetatea de refugiu din Saschiz, recitaluri de muzica clasica in biserica fortificata, EduKitchen si jocuri distractive pentru copii, targ al producatorilor locali pe toata durata evenimentului, atelier de olarit pentru mari si mici, sunt ofertele editiei de anul acesta a Festivalului Rabarbarului de la Saschiz.
Printre noutatile editiei se va regasi si o pizza cu rabarbar, dar si multe preparate inovative, iar organizatorii spun ca pentru prima data, participantii vor putea cumpara mancare pentru pranz chiar la locul evenimentului.
Tur al Cetatii Sighisoara
Tur ghidat al Cetatii si concerte gratuite in zilele de duminica pentru sighisoreni si turisti.
Potrivit Tobosarului Cetatii, intr-o actiune derulata impreuna cu Municipiul Sighisoara, in fiecare duminica de la orele 12.00 va realiza un tur ghidat al Cetatii Sighisoara, tur gratuit in cadrul caruia va prezenta turistilor dar si sighisorenilor interesati punctele de atractie turistica si de importanta istorica din Cetate si va oferi detalii despre acestea.
Totodata, pentru cei care vor sa descopere farmecul Cetatii medievale in zilele de duminica, in Piata Cetatii vor fi sustinute mini-concerte.

Concert dedicat Centenarului
Asociatia Corala Armonia Sighisoara doreste sa organizeze acest eveniment in data de 6 iunie si a cerut punerea la dispozitie a Salii Festive a Primariei pentru desfasurarea lui.
Asociatia Corala Armonia Sighisoara a fost infiintata in anul 1980 la initiativa profesorului Bernadeta Szavuly, activand sub egida Casei de Cultura a Municipiului Sighisoara pana in anul 2008 cand a devenit asociatie culturala.
Membrii grupului sunt in majoritate cadre didactice sighisorene care impartasesc pasiunea pentru cantul coral.
In prezent corul sighisorean este alcatuit din 23 membri iar repertoriul cuprinde genuri variate ale muzicii corale, de la muzica Renasterii pana la piese apartinand unor compozitori contemporani.
Asociatia Corala Armonia Sighisoara a dobandit dealungul timpului o prestigioasa reputatie pe plan intern si international sustinand concerte atat in tara cat si in strainatate, in Berna, Viena si Paris.



