În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei. Pe lângă această semnificaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial.
Ziua Uniunii Europene marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori, respectiv proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.
Astazi suntem asteptati in Cetate la manifestarile dedicate Zilei Europei.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei de 9 mai – Ziua Europei, Municipiul Sighișoara și Muzeul de Istorie Sighișoara, în parteneriat cu Asociația Wild Carpathia, organizează activități cultural-artistice, educative și științifice.
Astazi între orele 14.00 și 17.00, în Piața Cetății, voluntarii Asociației Wild Carpathia desfășoara jocuri interactive, animație stradală, ateliere educative de cultură generală europeană, activități dedicate copiilor și tinerilor cu scopul promovării valorile europene.
In deschiderea activitatilor Fanfara Sighișoara a susținut un concert.