Maestrul Sergiu Cioiu și invitații săi îi așteaptă pe sighișoreni la spectacolul extraordinar  “ Râsu’, plânsu’…iubirea!”.

 

Alături de maestrul Sergiu Cioiu, în spectacol au fost invitați:  Adrian Ivanițchi, Mihai Teacă, Silvana Andrada Tcacenco, spectacolul urmând a fi prezentat în Târgu Mureș, Mediaș, Târnăveni și Sighișoara, întâlnirea cu spectactorii sighișoreni fiind programată pentru 9 noiembrie de la ora 19.00 la sala Mihai  Eminescu.

Spectacolul  “ Râsu’, plânsu’…iubirea! “  ce va fi prezentat la Sighișoara în 9 noiembrie face parte dintr-un turneu regional. Biletele pentru spectacol se găsesc pe iabilet.ro și la Librăria Hiperion.

Acest turneu, de mare anvergură, organizat de Astra Dell Arte, cu sprijinul Uniunii Ziariştilor Pofesionişti din România şi al Fundaţiilor Elan si Action Art, în Transilvania, va cuprinde timp de 120 de minute, muzică, poezii şi poveşti ale lui Sergiu Cioiu şi ale invitaţilor săi, Adrian Ivaniţchi, Mihai Teacă şi Silvana Tcacenco, cu participarea extraordinară a pianistului Lyuben Gordievski, clipe în care ne vom bucura de minunea că… suntem!, după cum au declarat organizatorii turneului.

Seara va fi muzicală şi poetică. Repertoriul este alcătuit din cântece şi poezii de dragoste, compuse de Sergiu Cioiu pe versurile unor mari poeţi: Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Miron Radu Paraschivescu, Alexandru Mandy, George Ranetti, Ștefan Radof, George Topârceanu cât şi cu melodii din repertoriul invitaţilor, din muzica folk, populară şi pop.