Am mai spus-o și-o repet: Cetatea Sighișoara este un loc pe care trebuie să îl vizitezi. Lăsând la o parte, istoria ei fascinantă, Sighișoara este înconjurată de un zid, care ajunge în unele locuri, la o înălțime de 14 m. Acesta a fost construit prin secolul al XIV-lea pentru a proteja orașul de atacurile turcilor. În afară de zid, s-au ridicat și 14 turnuri de apărare, în funcție de meșteșugurile celor care le-au construit. Nouă dintre ele există și în prezent, iar restul au fost distruse.
Turnurile rămase în picioare:
- Turnul cu Ceas, despre care am detaliat aici.
- Turnul Frânghierilor
Servește în prezent drept locuință paznicului cimitirului și datează din secolul XIX.
- Turnul Măcelarilor
Are formă hexagonală și datează din secolul al XV-lea. În fața sa a fost construit un mic bastion, iar forma i-a permis să aibă câmp de tragere în toate direcțiile.
- Turnul Croitorilor
Este turn-poartă și a suferit un incendiu în 1676. A fost reconstruit, iar în prezent se află pe partea opusă Turnului cu Ceas.
- Turnul Cositorarilor
Înalt de 25 de metri și dotat cu 4 etaje, Turnul Cositorarilor, nu a putut fi cucerit niciodată. Și astăzi se pot observa urme de gloanțe care datează din 1704.
- Turnul Tăbăcarilor
Este unul dintre cele mai vechi turnuri și este poziționat pe latura de Sud-Estică a cetății.
- Turnul Fierarilor
A fost ridicat în 1631 pe fundația Turnului Bărbierilor și 1676 un incendiu l-a distrus. Din fericire, acest turn s-a reconstruit.
- Turnul Cizmarilor
Se află în partea nordică a Sighișoarei și găzduiște stația locală de radio.
- Turnul Cojocarilor
Sau Turnul Blănarilor. Are o înălțime de 4 etaje și este unul dintre cele două turnuri de apărare ale Porții Törle, unde, pe vremuri, se făcea împărțeala turmelor.
Turnuri care au fost distruse:
- Turnul Țesătorilor: dărâmat în 1858, când pietrele sale s-au transformat în pavaj pentru Cetate.
- Turnul Giuvaergiilor/Aurarilor: prin 1809 a fost incendiat de un trăsnet, resturile arse au fost dărâmate complet; pe fundația lui s-a construit o sală de gimnastică, iar în 1936 s-a transformat în capelă pentru cimitir.
- Turnul Pescarilor: se afla pe malul Târnavei, astăzi există doar pe macheta din Muzeul Turnului cu Ceas.
- Turnul Lăcătușilor și Dogarilor : situate cândva între Turnurile Cizmarilor și Fierarilor.
info: welcometoromania.ro și wikipedia;
foto: wikipedia;








