Și anul acesta vor fi atribuite loturi pentru vânzarea de mărțișoare.
În această perioadă se depun cererile pentru comercializarea mărţişoarelor.
Termenul limită a depunerii cererilor la Municipiul Sighișoara pentru comercializarea mărţişoarelor este 21 februarie 2020.
Vânzarea mărţişoarelor, precum şi a ghioceilor, se poate face numai de către cei care sunt înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca S.C. , I.I. sau P.F.A.
Locaţile acceptate, pentru ocuparea terenului în vederea comercializării acestor produse, sunt:
– zona Centrală a oraşului – drumul pietonal din str. Octavian Goga;
– zona Stadion – str. Plopilor, trotuarul fostei Pieţei agro-alimentare;
– zona Corneşti – str. Zaharia Boiu, în dreptul Spitalului Municipal;
– zona Nicovala –str. Mihai Viteazu
– cartier Târnava II – str. Trandafirilor.
Este interzisă vânzarea florilor naturale sau artificiale, cele în ghivece sau în buchete, a jucăriilor de pluş sau orice alt fel de produse decât mărţişoare şi ghiocei.

