Ministerul Turismului a lansat, la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin aplicaţia ‘Explore RO’, creată special atât pentru turiştii străini, cât şi pentru românii care vor să descopere România, aceasta fiind disponibilă în prezent în limba engleză.In aplicatie este inclusa si Sighisoara.Aplicatia nu a costat nimic statul roman intrucat a fost realizata in cadrul unui parteneriat, a declarat ministrul Turismului.Va urma incheierea unui contract de mentenanta si upgradarea zilnică a acestei aplicaţii şi se va ajunge până la momentul în care inclusiv unităţile de cazare, chiar şi agenţiile de turism care sunt licenţiate de către Ministerul Turismului, se vor afla în interiorul aplicaţiei, iar aceste pagini personale ale acestor unităţi de cazare sau agenţii de turism vor fi administrate de către aceştia şi pot introduce toate datele pe care le consideră necesare pentru a-şi promova activităţile sau serviciile turistice pe care le oferă’, a explicat ministrul Turismului.