E definitiv. S-a incheiat procesul pentru loturile 1 și 3 de pe calea ferată Brașov-Sighișoara.
Se termină astfel o epopee în justiție care dura de ani buni și risca să ducă la pierderea finanțării europene.
130 km vor fi străbătuți pe calea ferată vor fi strabatuti în aproape trei ore.
Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/oră, pentru trenurile de călători și 120 km/oră pentru cele de marfă.
Și atribuirea contractului pentru lotul 2 din calea ferată Brașov-Sighișoara, între Apața și Cața, este contestată în instanță. Cei 128 km, cât măsoară întregul tronson Brașov-Sighișoara, sunt străbătuți de cel mai rapid tren, Interregio Dacia 346/347 (București – Viena și retur) în două ore și 38 de minute. Viteza medie de circulație a garniturilor este de 40-50 km/oră, în vreme ce dacă ar fi modernizat s-ar putea ajunge la 160 km/oră.
