Vizita educațională și de informare a avut ca obiectiv promovarea judeţului Mureş ca destinație turistică. Jurnaliştii au fost însoțiti pe parcursul desfășurării vizitei de reprezentanții asociaţiei-gazdă.

Infotripul a debutat cu vizitarea unora dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Mureş: Biserica fortificată şi Cetatea Ţărănească inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO din localitatea Saschiz şi Sighişoara, după care oaspeţii au fost cazaţi la Sovata. A doua zi a vizitei de informare a inclus un tur al celor mai atractive obiective din zona Sovata – Turnul Belvedere, noul simbol al staţiunii, traseul eco-didactic al Sării şi lacurile specifice staţiunii balneare. În drum spre Târgu Mureş, grupul a vizitat şi Castelul Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, după care au avut experienţa de a parcurge o tură de circuit pe pista Complexului „Transilvania Motor Ring”. Tot în a doua zi au vizitat Aeroportul Transilvania

În a treia zi a programului jurnaliştii  din turism au vizitat Palatul Administrativ, Palatul Culturii şi Cetatea Medievală din Targu Mures.  Programul s-a încheiat la Reghin, cu vizita Muzeului Etnografic „Anton Badea” şi a fabricii de instrumente muzicale  din localitate.

Acest infotrip a fost organizat cu scopul de familiarizare cu judeţul Mureş, o călătorie în care, practic, jurnaliştii au avut ocazia să descopere direct o destinaţie, să înţeleagă prin experienţe proprii atmosfera judeţului, să viziteze principalele atracţii turistice şi să testeze personal serviciile turistice din această zonă.