Taxa se stabilește prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare și mic dejun, pentru fiecare zi de sejur a turistului.

Taxa a generat unele discuții în ședința CL la momentul aprobării dar reprezentanții executivului au declarat că această taxă s-a mai aplicat și acum câțiva ani și că o astfel de taxă plătesc turiștii peste tot în lume.

În timp ce unii consilieri au susținut că prin această taxă cresc costurile pentru turiști, inițiatorii proiectului de hotărâre au precizat că ea este destinată promovării obiectivelor turistice și a destinației turistice Sighișoara în vederea creșterii numărului de turiști ea fiind colectată și pentru susținerea activităților culturale care pot contribui la creșterea duratei de ședere a turiștilor, după cum se precizează în nota de fundamentare a Proiectului de hotărâre.