CONSULTARE PUBLICĂ PE SITE-UL AFIR PENTRU FINANȚAREA TINERILOR FERMIERI PRIN PNDR 2020
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tânărului fermier” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 14 martie. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info. Sprijinul public acordat prin intermediul submăsurii (sM) 6.1 este 100% nerambursabil și are o valoare de maximum 50.000 de euro. Sprijinul se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru exploatațiile pomicole. Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri, care se instalează ca unici șefi ai exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulţi acţionari, unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.
