Orasul nostru a găzduit  Conferinţa „Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”, eveniment organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Naţional al Patrimoniului și Municipiul Sighișoara, eveniment inclus în programul oficial al Preşedinţiei Române a Consiliului Uniunii Europene.

Oficialitatile sighisorene au precizat ca este o mare onoare ca un oras mic precum Sighisoara sa gazduiasca un eveniment de o asemenea amploare la nivel european precizand totodata ca spera ca factorii de decizie au constientizat si dimensiunea investitiilor ce trebuie facute in Cetatea medievala Sighisoara.

Rezultatul preconizat al conferinței  ce s-a desfasurat la Sighisoara este un set de concluzii asupra criteriilor și măsurilor care vor trebui adoptate de părțile participante, cât și de Uniunea Europeană, în vederea creșterii calității în restaurare și pentru a dirija elaborarea următoarelor mecanisme financiare europene. Concluziile vor fi prezentate Miniștrilor Culturii din Statele Membre la următorul Consiliu informal ce va avea loc în 16 aprilie la București, în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.