.

În fiecare an în 28 februarie este sarbatorita Ziua Protectiei Civile.  Cu aceasta ocazie va fi organizata Ziua Portilor Deschise si la Unitatea de Pompieri din Sighisoara

Înaltul Decret Regal nr. 468 este considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România, în fiecare an, la 28 februarie, sărbătorindu-se ZIUA PROTECŢIEI CIVILE. Prin acelaşi regulament erau stabilite şi măsuri de competenţa pompierilor militari, inclusiv de organizare şi participare la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile din localităţile unde existau subunităţi ale acestora.

Pentru a marca acest eveniment  vineri 28 februarie  va fi organizata Ziua Portilor Deschise la sediul ISU Horea Mures dar şi la sediile subunităţilor din judeţ – Reghin, Sighișoara, Târnăveni și Sărmașu.

Cu această ocazie, vizitatorilor le vor fi prezentate mijloacele de primă intervenţie în caz de situaţii de protecţie civilă şi modul de folosire a acestora. De asemenea,  le vor fi prezentate informaţii privind riscurile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă de la nivelul judeţului, regulile de comportare în situaţii de urgenţă, principalele cauze de incendiu şi modul de prevenire, importanţa educaţiei antiincendiu în familie, dar şi necesitatea supravegheri permanente a copiilor. Pe timpul acestor activităţi, cadrele Inspecţiei de Prevenire vor  distribui  pliante, flyere, stickere cu mesajele campaniei naţionale de prevenire.

De la înfințare și până în present, indiferent de apartenența la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, Protecția civilă a rămas o componentă fundamentală a sistemului securității naționale, destinată prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situaților de urgență.

Secțiunea pentru atașamente