Analiştii estimează că vor fi vândute peste 10 milioane de produse şi se vor face încasări de circa 300 de milioane de euro, la nivelul lunii noiembrie.
Ca şi în anii precedenţi, vinerea neagră începe mai devreme şi se termină mai târziu decât prin alte părţi, în stilul dulce românesc de a face afaceri. Asta însemană că cea de-a 9 ediţie a Black Friday a debutat deja la unele magazine. Punctul culminant va fi însă pe 15 noiembrie, ziua în care toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la modă, casă & decoraţiuni, mâncare, înfrumuseţare, servicii şi altele au anunțat campanii speciale. O zi în care reducerile de preţuri vor merge la unele produse şi servicii până la 80-90%, arata o analiză a companiei de consultanţă strategică .Potrivit estimărilor analiștilor ediția din acest an va aduce un plus de cel puțin 50 de milioane de euro încasări pentru retaileri, în condițiile în care campania de vinerea neagră a ajuns la un nivel de maturitate. 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte, preţuri competitive şi servicii de suport.
