În Cetate pentru acest weekend a fost programat a se desfășura evenimentul MEŞTERIM ~ Şezătoare urbană multiculturală de meşteşuguri.
30 de meşteşugari au raspuns invitatiei de a fi prezenți la eveniment iar aceștia au realizat și demonstrații în cadrul unor ateliere practice, pentru turiști și sighișoreni
Sunt meșteșugari de etnie romă, maghiară și săsească ce si-au expus și promovat, alături de meșteșugari români, obiectele lucrate în perimetrul Pieții Cetății din Sighișoara, după cum au declarat reprezentanții Fundației Mihai Eminescu Trust, organizatori ai evenimentului.
Peste 100 de elevi ai școlilor sighișorene au avut șansa de a afla în cadrul acestei șezători secretele unor meșteșuguri pe cale de dispariție: tehnica Ebru – arta picturii pe apă, împletituri de nuiele, pictură pe lemn, arta curelăriei sau meșteșugul țesutului de cojoace tradiționale săsești.




