Lumina si mangaiere in Centrele Sociale din Sighisoara
Cu ocazia sfintelor Sărbători de Paşte beneficiarii de la Centrul Creştin Social de Zi din Municipiul Sighişoara vor primi daruri constând în ouă roşii si produse alimentare.
Aproximativ 120 de beneficiari ai Centrulul Social Medical de Zi se vor bucura de pachete cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, unii dintre aceştia vor prelua aceste pachete, iar celor netransportabili pachetele le-au fost duse la domiciliu.
Membrii din centru vor beneficia de o masă festivă care va conţine traditionalul miel si cozonaci.
Potrivit parintelui protopop al Bisericii Ortodoxe Sighisoara Dan Ovidiu Centrul Crestin Social medical de zi Sighisoara ofera de 15 ani hrana zilnica si ingrijire la peste 120 de persoane si fiecare sarbatoare se doreste a fi marcata in tiparele datinei crestine la aceasta institutie.
Astfel vârstnicii sighişoreni întâmpină Marele Praznic prin organizarea unor evenimente de suflet: Târgul de Florii, Concert de colinde pascale, concurs de încondeiere a ouălor, etc.” a declarat parintele Ovidiu Dan.
Si la Centrul de Asistenta si Ingrijire Sighisoara, cunoscut drept Caminul de Batrani, cele 43 de persoane aflate in grija vor avea parte zilele viitoare de mese festive, daruri de sarbatori si le vor fi impartite si Sfintele Pasti, potrivit directorului Centrului Florin Avram.

