Vineri, 22 martie, de la ora 17:30, Forumul Democrat al Germanilor din Sighisoara ne invita la lansarea cărții „Un veac framantat – Germanii din Romania dupa 1918”. Lansarea va fi urmată de discutii cu trei dintre autori: Remus Gabriel Anghel, Rudolf Poledna si Hannelore Baier.
Despre carte ace va fi lansata vineri la Sighișoara, unul dintre autori, Remus Gabriel Anghel spunea că își propune, pe de o parte, să ofere specialistilor si publicului larg, deopotrivă, o perspectivă comprehensivă asupra istoriei germanilor din România după 1918, pe de alta să prezinte sub forma unei sinteze evoluția istorică a acestei comunități în perioada contemporană și recent.
Coordonatorii volumului spun că au ales un stil direct, cu prezentarea unor studii elaborate atât de istorici, cât și de sociologi, obținând astfel o perspectivă multidisciplinară cu privire la destinul minorității germane în perioada 1918-2018.
Istoria Sighișoarei fiind strâns legată de istoria minorității germane, prezența atât în paginile cărții a unor studii aparținând a doi sighișoreni, cât și prezența acestora la lansarea de vineri de la Sala Sander este văzută ca o oportunitate pentru cei care vor să-și formeze o părere proprie despre comunitatea germană. Este vorba despre doi sighișoreni a cărora viață este strâns legată de Sighișoara: Hannelore Baier și Rudolf Poledna, foste cadre didactice la Liceul Joseph Haltrich.
